O tragedie era cât pe ce să aibă loc într-o familie din județul Gorj după ce un lemn l-a lovit pe copilul lor de doar doi ani. Acesta a fost dus de urgență la spital de părinții săi.
Pentru că starea sa era una destul de gravă medicii au hotărât să transfere băiețelul la Spitalul Bagdasar din București. Potrivit unor surse medicale, starea sa este mai bună.
„Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în urma prezentării la Secția UPU Târgu Jiu, a unui copil de doi ani, însoțit de părinții acestuia, întrucât prezenta o lovitură la nivelul capului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la data de 12 noiembrie a.c., în timp ce minorul se afla la locuința de domiciliu, i-ar fi căzut o bucată de lemn în zona capului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a fost produs evenimentul”, anunță IPJ Gorj.