Profesorii din Gorj amenință cu proteste. Susțin că au dat ultimatum guvernanților și dacă nu vor le vor fi rezolvate toate nemulțumirile nu vor intra la examene. Dascălii au de gând să boicoteze Bacalaureatul și Evaluarea Națională.
Liderii de sindicat din învățământ au anunțat că nu vor intra în sălile de examen. Vor veni la școală, dar nu vor desfășura nicio activitate peste o săptămână în cazul în care Guvernul nu revine la legea salarizării. “Le-am dat un ultimatum de două săptămâni în care să se întâlnească cu noi și să le facem cunoscute problemele reale cu care ne confruntăm. Săptămâna viitoare, vom lua o hotărâre. În situația în care cei care ne conduc nu vor vrea să se întâlnească cu noi, nu se știe dacă se vor termina competențele care au început în cadrul examenului de Bacalaureat. Vom trage un semnal de alarmă la simularea examenelor de evaluare națională, la clasa a opta, la simularea examenului de Bacalaureat care va fi în luna martie ca să înțeleagă că e un exercițiu și că suntem pregătiți ca la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, nu ne vom prezenta și le vom boicota”, a anunțat Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj.
Liderul USLI s-a mai declarat nemulțumit de faptul că profesorii au rămas și fără sporul de calculator. Potrivit noului regulament de acordare a sporurilor din învățământ, doar cadrele didactice care își desfășoară activitatea într-o sală cu mai mult de 12 calculatoare mai pot primi sporul pentru condiții vătămătoare.