Directorul Casei de Pensii Gorj vrea toaletă publică lângă instituție

Toaletă publică într-o centrală dezafectată! Este solicitarea pe care șefa Casei Județene de Pensii (CJP) Gorj, Ioana Talău, a făcut-o autorităților locale. Pentru că sunt prea mulți pensionari care vin cu probleme la instituția pe care aceasta o conduce și pentru că cele două toalete de care dispune unitatea nu sunt suficiente, Ioana Talău a mai tras un semnal de alarmă.

“Cu siguranță, puțini știu că spațiul nu ne aparține nouă. Spațiul este al Agenției de Plăți. Folosim 66 % din spațiul respectiv. Noi avem la parter două toalete care deservesc 80 de persoane. Nu este bine să intre acolo persoane străine. Am mai avut o astfel de discuție cu fostul primar, cu domnul Florin Cârciumaru. Am purtat discuții să amplasăm niște cabine ecologice în spatele instituției, în parcare, însă s-au opus locatarii de la blocuri. A rămas să identificăm o sursă de apă care să fie folosită pentru o eventuală toaletă”, a fost mesajul directorului Casei de Pensii pentru autorități.

Viceprimarul Adrian Tudor i-a promis că solicitarea sa va fi luată în calcul și vor fi făcute demersuri pentru a duce la capăt această investiție. Însă anul viitor.

Lasa un comentariu