Elevii clasei a XII-a susțin ultima probă scrisă

Elevii clasei a XII-a susțin astăzi ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului. Rezultatele sesiunii de simulări al examenului de la sfârșit de liceu vor fi anunțate la sfârșitul lunii în curs.

Simularea probelor scrise la examenul de Bacalaureat 2018 pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a a început luni, cu proba la Limba și literatura română, marți a avut loc proba de Limba și literatura maternă, iar miercuri proba obligatorie a profilului.

Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea. Rezultatele de la simulările Bacalaureat 2018 vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute vor fi anunțate în 30 martie, nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceștia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

 

Lasa un comentariu