Vremuri de groază pentru români și pentru România
Frica de judecată, condamnare și executare a unei pedepse privative de libertate face victime într-o țară guvernată de lașitate și promiscuitate. Dar, victimele nu sunt prezumptivii făptuitori ci poporul care i-a acceptat în funcții de demnitate publică.
Frica e atât de mare pe cât de mari sunt promisiunile ce privesc majorările de salarii, pensii și, mai ales, indemnizații sociale. Poate ar fi altfel dacă frica s-ar rezuma la un singur om, Liviu Dragnea. Dramatismul situației economice în viitorul apropiat este în strânsă legătură cu multiplul riscului de condamnare în rândul guvernanților suspecți ori susceptibili. Imaginea publică atestă că e dificil de identificat un demnitar dedicat interesului național. Mulți, prea mulți, își petrec timpul prețios și plătit din fonduri publice pe la parchete și instanțe. Grija aceasta le permite să guverneze pentru români și pentru România?
Vina lor, povara noastră. Merită efortul?
Fiecare dintre aceștia și-au reglat într-un fel sau altul viitorul furând de la statul pe care îl compătimesc acum că nu are resurse pentru majorări de salarii ori de pensii pe măsura dorințelor fiecăruia. E de domeniul incredibilului să poți fi hoț și justițiar în același timp. Rușinea a fost amplificată la nivelul conducerii partidelor de guvernare prin exemplul liderilor Tăriceanu și Dragnea, iar prin modificarea legilor justiției pe spațiul aplicării codurilor în materie penală își propun să o impună ca standard pentru pretendenții la o carieră politică.
Liderii politici, investigați și cercetați pentru fapte penale în legătură cu demnitățile publice pe care le-au avut în statul român, și-au propus să dea salarii și pensii mărite încât să stârnească emoție publică specifică victimizării hoțului nedovedit, indiferent de costuri. Oricum, nu s-au așteptat ca pretențiile lăcrimarilor din zona simpatizanților viitorilor pușcăriabili să fie atât de mari. Toți își doresc mai mult și mai mult cu cât mai puțină muncă și răspundere. Sinecuri, doar sinecuri.
Lașitatea personajelor din fruntea țării a născut promisiuni ce vor putea supraviețui doar cu împrumuturi externe mari și pe mulți ani. Dar, ce îi interesează pe ei? Când vremurile tulburi vor strânge lațul, fiecare își caută un loc călduț în lumea largă. Avem exemple deja. Presupun că nu suntem toți atât de naivi încât să credem că liderul unui PSD în degringolada finalului existențial al PDL nu era informat că unul dintre finanțatorii partidului va pleca în Madagascar. Dacă gândesc cu păcat, iar Dragnea nu a știut, atunci e mai mult prost decât laș.
Aproape că sunt convins că în eventualitatea în care o forță obscură le-ar da certitudinea exonerării de răspundere penală, a libertății în definitiv, Dragnea și Tăriceanu ar promite și copiilor de grădiniță dublarea salariilor când vor fi adulți.
Ar fi de preferat un prost înconjurat de deștepți. Nu pot să accept ideea de laș și acoliți în fruntea statului român. E grețoasă până și ideea. Câte personaje din spațiul public ar fi fost în prezent demnitari în România fără un suport financiar dat de matrapazlâcuri care au avut izvor de bani statul român? Câți au drept suport pregătirea și expertiza, câți au valorizat funcția de demnitate publică?
Isteria salariilor, veniturilor, pensiilor și indemnizațiilor mai mari este rezultatul lașității celor pe care poporul i-a votat.
Poporul votant, în mare parte, nu are capacitatea să înțeleagă faptul că banii de azi, dați de frică, e un alt furt, cel din buzunarul copiilor noștri. Dacă ne tot mint cu pensii și salarii majorate, cei din vârful ierarhiei statale o fac doar de frică. Frica de imposibilitatea curățării trecutului infracțional, dar și de riscul de a nu-și putea orchestra o fugă dincolo de insula Madagascar.
România își va dovedi maturitatea democratică atunci când, prin separația puterilor în stat, va reuși să dea demnitarilor penali dovediți răsplată pe măsura ofertelor și promisiunilor făcute și neonorate. Nu mă refer la minciuna unor salarii majorate doar ca valoare nominal, ci la investiții în infrastructură, în școli, în spitale, în economie.
Urarea românească de LA MULȚI ANI e definitorie pentru vinovăția personală a fiecărui profitor de beneficii personale din averea statului. Aceeași urare, însoțită de banalul FOARTE, o voi adresa celor care prin prestația din funcția de demnitate publică au ales să servească interese meschine în detrimentul bunăstării propriului popor. În această situație, complicii devin mai vinovați decât făptașii.
Fugiți! E cald și bine în Madagascar, Congo, Etiopia, Somalia și alte asemenea locații, în care modul vostru de viață este parte din cotidian.
