Niciun „promovat” in doua licee din Gorj

Rezultate dezastruoase la examenul de Bacalaureat! In doua licee din judetul Gorj, niciun absolvent nu a reusit sa promoveze examenul. La Turburea, de exemplu, este pentru al doilea an comsecutiv cand se intampla acest lucru. Nici la liceul din Stoina, nu a fost inregistrat niciun „promovat”.

„Nici nu mă gândeam că nu vor lua bacalaureatul doi sau trei copii. Am avut o clasă care a susţinut examenul. Cu patru sutimi la media generală nu a reuşit un elev. Am trei sau patru copii care nu au picat la nicio materie, dar nu le-a ieşit media generală. Am schimbat şi profesorii, am adus profesori, oricum s-a cunoscut la română şi la matematică, dar sunt copii care intră la liceu cu media 2, care nu ştiu lucrurile elementare. Am vorbit cu domnul primar să trecem numai pe clase profesionale, de meserii, pentru că elevii care învaţă carte tot la oraş se duc. Vom face meditaţii toată vara cu ei. Şi acum am făcut pregătire, trimiteam microbuzele după ei”, a declarat Gheorghe Benegui, directorul liceului din Turburea.

In judetul Gorj, niciun elev nu a reusit sa obtina media maxima. Cea mai mare medie a fost 9.98. Promovabilitatea, inainte de contestatii, este de 60,61%.

Lasa un comentariu