Se complică lucrurile la primăriile din Gorj. Multe dintre unitățile administrativ teritoriale din județ au ajuns la fundul sacului, iar rectificarea bugetară așteptată ca o gură de oxigen nu le-a adus niciun leu. De la Guvern, au ajuns în Gorj, aproximativ patru milioane de lei. Banii au mers direct în conturile Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj.
Cea mai grea situație este la Primăria Stănești. Banii de salarii s-au terminat de mult. Angajații instituției au rămas fără lefuri de câteva luni și își puneau speranțele în această rectificare bugetară. De Crăciun, angajații riscă să nu aibă ce pune pe masă pentru că alți bani nu vor mai veni în vistieria Primăriei Stănești. Edilul a achitat cu greu facturile la curent sau la gunoi. Asta după ce oamenii au rămas aproape două luni cu gunoiul la porți.
Mustrați de Cosmin Popescu
Primăria din Stănești nu este singura cu probleme. Și alte instituții publice au datorii mari și nu știu de unde vor scoate bani pentru a încheia anul cu bine. Cu toții au fost mustrați, astăzi, de Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Gorj: “Și eu aștept, și eu am nevoie de bani pentru partea de întreținere, dar i-am drămuit astfel încât să nu am probleme spre sfârșitul anului. Eu cred că se vor descurca și primarii. Este nevoie de cash-ul necesar pentru salarii la unele primării. Cred că vor trebui găsite soluții în luna decembrie”, a declarat Cosmin Popescu.