În acest număr am ales să stăm de vorbă cu președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, pentru a afla dificultățile acestui partid la nivel local, cât și perspectivele oferite de PNL județului Gorj. Având în vedere că PNL- ul a oferit primarii celor două municipii importante ale județului, Târgu – Jiu și Motru, planurile de viitor ale acestui partid sunt foarte importante pentru locuitorii județului nostru.
Dan Moșteanu: Cine este Dan Vîlceanu?
Dan Vîlceanu: Dan Vîlceanu este altceva și altcineva pentru fiecare persoană care m-a cunoscut într-un anumit context. Eu sper că oamenii au reușit să își facă o imagine despre mine, cât mai aproape de adevăr. Am 38 de ani, am doi copii, am absolvit Științe Economice la Timișoara și recent am obținut și titlul de doctor în economie, tot la Timișoara. Din decembrie 2016 sunt deputat de Gorj din partea PNL. Am avut norocul să întâlnesc oameni interesanți și cu experiență de viață, de la care am învățat multe și care m-au transformat în ceea ce sunt astăzi.
D.M: Cum descrieți în câteva fraze România per ansamblu și starea actuală în care se regăsește din punct de vedere politic și economic?
D.V: Este greu să spună un singur om cum este România. În opinia mea, nu poți descrie România altfel decât este: o țară bogată, extrem de frumoasă și cu oameni curajoși. Suntem și în anul Centenarului Marii Uniri, curaj fiind cuvântul acestui an, dar curajoși sunt și cei pe care i-ați văzut în stradă în ultimele luni. Tot în această țară sunt și cei ce îngenunchează românii prin măsuri fiscale, prin neajunsurile din sistemul sanitar, prin corupție, prin sfidare și pot să continui. Și așa devenim țara pe care o urechează ambasadele și Uniunea Europeană, țara care nu primește vize sau permise de lucru, etc, totul din cauza deciziilor câtorva oameni. Sau chiar a unui om: Liviu Dragnea. Pentru unii, România nu mai este țara frumoasă, țara lui Brâncuși, Enescu, etc, este România coruptă, țara instabilităților, nu a oportunităților. Țara din care pleacă sau fug investitori. Este frustrant să fii în Parlamentul care girează multe din măsurile împotriva unei Românii libere și prospere. Este tot mai greu să le vorbești oamenilor, în calitate de politician, să le spui că nu ești ca ceilalți, din moment ce suntem în aceeași încăpere cu ei, cei care fac rău României, în interior și afară. „Nu sunt ca ei” este o frază care nu mai are sens pentru mulți oameni și atunci tot ce poți face este să încerci, pe bucățica ta, să faci ce e bine. Și să nu te oprești din a vorbi despre ce fac ei rău. Cât mai tare. Încerc mereu să atrag atenția asupra neregulilor, însă ați văzut ce se întâmplă în Parlament: când nu-i convine PSD-ului ce spui, îți taie microfonul. Îți ia posibilitatea să te exprimi. Din acest motiv, poate, uneori am poziții extrem de dure cu privire la anumite persoane, însă unor oameni nu le mai poți atrage atenția dacă le spui frumos niște lucruri.
Mă întrebați despre starea economică. Este în acest moment generată de cea politică. PSD și ALDE au majoritate și fac ce vor. Procedurile parlamentare avantajează de multe ori aceste partide. Să vă dau un exemplu: modificările Codului Fiscal au fost votate în Camera Deputaților, prin ridicare de mână, pentru că s-a stricat subit sistemul de vot electronic. Auzi la microfon niște cifre, te uiți în jurul tău și-ți dai seama că e o minciună. Sunt lucruri despre care am vorbit și despre care o să mai vorbesc.
D.M: Cum ați descrie în câteva fraze județul Gorj per ansamblu și starea actuală în care se regăsește din punct de vedere politic și economic?
D.V: Județul Gorj este în România, cea care suferă de pe urma PSD. Nu e nimic diferit aici. Este un județ care se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, asemenea multor județe din țară, cu un mediu de afaceri sărac și fără oportunități. În condițiile în care este plin de posibilități de creștere economică din turism, agricultură, etc. În 2017, cred că doar în zona aceasta s-au mai mișcat lucrurile, în agricultură. Știu că sunt sute de oameni care au depus proiecte pe fonduri europene și care au adus astfel niște bani în județ. Poate nu vi se pare mulți sute, dar pentru comunele lor acei bani înseamnă mult. Și mai știu cât de greu le-a fost oamenilor în relația cu instituțiile. Vedeți, în Gorj, ca și în alte locuri, dacă vrei să faci ceva ești oprit de un funcționar care nu-și cunoaște bine sarcinile sau te sperie legile fiscale ale țării. Dacă am sprijini măcar oamenii care vor să facă ceva, să riște pentru o afacere de exemplu, sigur lucrurile ar merge spre bine. Dar, este adevărat, de felul în care arată județul Gorj astăzi, și România per ansamblu, este responsabilă clasa politică. Este produsul intereselor de grup și al dezinteresului celor care au condus în ultimii ani. Ați putea spune că și opoziția este vinovată. Da, este. Pentru că nu am făcut mai mult. Nu vreau să găsesc scuze, dar este greu spre imposibil să faci față într-un consiliu local unde PSD are majoritate. Când știi că ce spui tu sau votul tău nu contează. Nu schimbă lucrurile. Și vă mai spun că în toate partidele sunt oameni, pe care nu-i poți controla, nu le poți impune tu ideile tale. De aceea, au fost și situații în care ne-am despărțit de colegi. Dar, am încredere că lucrurile vor sta mai bine de acum înainte.
Profit de ocazie pentru a le face o ofertă tinerilor sau celor mai în vârstă care vor să se implice. Oferta mea este un spațiu unde te poți exprima, unde ideile tale sunt luate în calcul și un loc unde, dacă ne strângem suficient de mulți cu aceleași gânduri putem să schimbăm lucrurile. Acel spațiu este PNL.
D.M: Ce înseamnă să fii deputat în Parlamentul României? Îndatoriri și obligații.
D.V: Există un Statut al Senatorilor și deputaților, în care sunt cuprinse chestiuni legate de organizare și evident drepturi și obligații. Acolo sunt prevăzute lucruri normale, precum respectarea legii, libertatea de opinie, etc. și sunt reglementate chestiuni legate de facilitățile acestei funcții. Dar jurământul dat la investire este esențial și răspunde la întrebarea dumneavoastră. Jurământul este un moment extrem de important și de maximă responsabilitate. Îți asumi prin jurământ să respecți Constituția și legile țării, și îți angajezi fidelitatea față de cetățeni. Știți ce este cu adevărat ciudat? Toți parlamentarii au aceleași obligații și îndatoriri, numai că unui parlamentar din opoziție îi este refuzat dreptul de a face ceva pentru comunitate. Este imposibil să treacă un amendament, am depus sute, nu a trecut niciunul. În acest moment opoziția și puterea nu comunică, nu poți aborda pe cineva de la putere căruia să-i expui o propunere și să o înțeleagă și să o susțină pentru că este favorabilă locuitorilor dintr-un județ. Atunci ești doar unul de la opoziție, nu contează ce propui. Ca să înțelegeți, dacă ești în opoziție nu ți se aprobă nimic. Dacă ești primar din opoziție, nu primești bani pentru investiții și tot așa. Sigur, asta nu înseamnă că nu trebuie să continui să încerci. În sesiunea ce urmează, voi încerca să promovez idei și sper să atrag și alți deputați lângă mine. Și voi vorbi. Nu mă poate opri nimeni să vorbesc.
D.M: Care au fost problemele cele mai complexe pe care le-ați avut de când ați preluat mandatul de președinte al PNL Gorj?
D.V: Îmi vine în minte interimatul de la PDL Gorj, în 2013. Au fost atunci alegeri la care aproape că nu găseam să punem oameni pe listă, colegi care ascundeau apartenența la acel partid pentru că își pierdeau locul de muncă. A fost de asemenea greu să explici deciziile pe care partidul le-a luat pentru redresarea economiei. Sigur că sunt diverse momente grele și decizii pe care uneori trebuie să le iei singur. Dar, în general, nu pot spune că toate problemele au căzut pe capul meu, pentru că într-un partid deciziile sunt luate în organe de conducere. Președintele trebuie să țină laolaltă echipa, oameni de toate felurile, cu diverse firi, dorințe, etc. Și tot el este cel care trebuie să fie dispus să încaseze criticile. Știți cum e, când e bine e echipa bună, când e rău e de vină cel care conduce. A mai fost grea perioada de fuziune PDL – PNL, perioadă pe care o știți. Acum însă partidul este omogen.
D.M: Descrieți-mi echipa PNL la nivel local și național. Resurse umane, resurse financiare, programe de guvernare.
D.V: PNL este un partid care funcționează având clare niște lucruri: respectă drepturile cetățenilor, statul de drept, libertatea economică și politică a românilor, mizează pe diversitate și meritocrație. PNL este un partid liber. Nu există „nu poți să”, „nu ai voie să”. PNL este partidul care, prin doctrină, vrea să mențină un echilibru între cetățean și stat, nu-l tratează pe cetățean ca fiind cel de la care ia fără să-i dea nimic. Atât la nivel local, cât și la nivel național, PNL este un partid în continuă construcție. La nivel central am trecut printr-o fuziune, un proces extrem de greu, apoi alegeri, în urma căruia a rezultat un PNL care a luat-o de la capăt. În partid sunt oameni tineri, dar și cei cu experiență politică de la care poți învăța. Noi suntem alții, ei, cei de la PSD, sunt aceiași. Cât privește organizația județeană, PNL Gorj a traversat niște alegeri în urma cărora am câștigat conducerea municipiului Târgu Jiu, după 16 ani în care a fost condus de PSD. Acest fapt reprezintă un mare câștig pentru noi, alăturându-se unor primării precum Motru, Novaci, Sadu, etc. Încercăm să aducem oameni noi în partid, să construim, să ne pregătim pe diverse domenii, să vorbim clar și răspicat și să reușim prin argumentele noastre să forțăm actuala putere din județ să îndrepte lucrurile. Am ajuns aici cu colegii din partid și ca să mergem mai departe avem nevoie de acești oameni cu experiență, dar și de alții noi. Avem nevoie să schimbăm idei și să nu fim de acord unii cu alții, pentru un rezultat mai bun.
Cât despre programul de guvernare este greu de vorbit în situația în care te afli în opoziție. PNL ar milita pentru legi fiscale ce-ți permit să te dezvolți, nu să te îngroape, așa cum este cazul celor propuse de PSD. Nici nu are sens să mai spun că, în privința legilor justiției, PNL nu ar face vreodată așa ceva.
D.M: Care este rolul PNL la nivel de județ și în ce măsură credeți că acesta este înțeles de către locuitorii județului?
D.V: PNL este primul partid din județ, pentru că mai mult de jumătate din populația Gorjului provine din localitățile conduse de PNL. Totodată, PNL este liderul opoziției în Gorj, iar locuitorii știu acest lucru. Asta este sigur. PNL are 21 primari, peste 250 de consilieri locali, 9 consilieri județeni. Rolul opoziției este acela de a critica, dar și de a găsi soluții pentru a limita efectele unei guvernări, unei conduceri, proaste. Asta face PNL. În județul Gorj am reușit de multe ori să forțăm îndreptarea lucrurilor, iar asta înseamnă că ne facem treaba. Vă pot da și exemple. În Consiliul Județean am făcut câteva plângeri prealabile legate de finanțarea sportului și am obligat autoritățile să finanțeze prin proceduri legale proiectele depuse de către cluburile sportive. Un alt exemplu extrem de important ar fi cel prin care am reușit, prin acțiunile noastre, să stabilim Muzeul Brâncuși la Casa Gănescu. Că nu s-a mai întâmplat nimic de atunci este alt subiect și răspunsul e la Guvern. Dar, vă amintiți că au fost depuse două proiecte, unul al PNL, prin care propuneam Casa Gănescu și altul depus de PSD, care propunea ca muzeul să fie la fosta casă a lui Ceaușescu. Au fost votate în Consiliul Județean Gorj ambele proiecte și au plecat la București aceste două propuneri. Prin demersurile pe care le-am făcut am obținut ca muzeul să fie la Casa Gănescu, nu în casa lui Ceaușescu. Și sunt doar două exemple când PNL a avut un rol important pentru îndreptarea lucrurilor și eu cred că gorjenii știu aceste lucruri.
D.M: Avem un județ marcat în prezent de scăderea forței de muncă (calificată și nu numai), de lipsa investițiilor majore, de absența unui mediu de afaceri dinamic, de absența unor cluburi sportive majore, de un turism în creștere foarte timidă, etc. Care vor fi obiectivele și prioritățile PNL pentru 2018 pentru a scoate județul din această letargie?
D.V: Ați făcut o radiografie extrem de sumbră a județului. Din nefericire, nu PNL este cel care deține pârghiile pentru a schimba cursul lucrurilor. Putem să contribuim și să reducem impactul negativ printr-o politică serioasă în localitățile unde avem primar. Și facem acest lucru. Dar este important să avem și majoritate în Consiliul Local pentru că altfel avem situații precum cea de la Motru, unde primarul este blocat de Consiliul Local. Sau exemplul de la Târgu Jiu. Însă atunci când localitatea pe care o conduci primește zero lei, așa cum s-a întâmplat acum, avem din nou o problemă în a pune în aplicare unele proiecte bune pentru locuitori. Vedeți, PSD luptă cu alte arme. Pentru că ați amintit de forța de muncă, țin să precizez că asigurarea forței de muncă este un subiect ce nu ar trebui ignorat. Trebuie să pregătim elevii pentru ce avem nevoie. Aici este vorba despre politica Ministerului Educației și a instituțiilor specializate din județ, iar în această privință lucrurile merg din rău în mai rău, dar autoritățile locale ar trebui să fie mai vocale și să expună problemele generate de lipsa de specialiști. Pe de altă parte, sunt acele clase în cadrul școlilor de meserii, pentru elevii pot primi chiar burse pentru urmarea acelui profil, dar, din informațiile pe care le am, există dificultăți în a atrage elevii spre aceste școli. Le trebuie mai mult de 200 de lei pe lună, vor să știe că vor avea unde să lucreze ulterior. Școlile trebuie dotate cu ce au nevoie pentru a-i învăța pe elevi ce trebuie să știe pe acea meserie.
D.M: Știm că PNL este implicat în diferite moduri în dezvoltarea turismului la nivelul județului Gorj. Ne puteți spune dacă este o soluție viabilă de dezvoltare a județului și dacă da, care sunt direcțiile în acest domeniu pe care le aveți în vedere?
D.V: Da. Sigur da. Turismul este o soluție pentru Gorj. Dar, din nou este nevoie ca noi toți, opoziție și putere, să fim de acord asupra acestui lucru. Stabilim să rezolvăm problema de la Rânca, păi atunci asta facem. Infrastructura este extrem de importantă pentru promovarea turismului. Dar, lăsați-mă să vă spun că de câteva luni bune mă duc cu primarul din Novaci la București pentru un proiect și nu reușim să obținem fonduri. Anul acesta s-a dovedit că nu sunt locuri de parcare, dar lumea nu știe că la Ministerul Dezvoltării este depus, de aproape doi ani, un proiect pentru asfaltarea străzilor din Rânca, a întregii stațiuni, care cuprinde și rigole și locuri de parcare. Dacă proiectul era demarat nu s-ar fi ajuns la aceste probleme. Poate se mai gândesc acum și vor sprijini finanțarea acestui proiect. Și nu este doar Rânca, sunt o multitudine de obiective, unele unice în țara noastră sau în Europa. Ca să nu mai vorbim de Ansamblul Monumental Calea Eroilor. Deci am avut materie primă, dar nu și …. materie cenușie. Eu cred că trebuie să facem o prioritate din Rânca și Calea Eroilor, pentru că numărul mare de turiști din aceste două zone provin. Și de asemenea, este important să punem la punct situația monumentelor istorice, pentru că sunt monumente care apar în lista monumentelor istorice, dar ele nu mai există efectiv sau nu mai au nimic deosebit în afară de vechimea lor. Iar pentru cele care rămân pentru că au o poveste, istorie, o arhitectură, etc, care răspund la criteriile necesare pentru a fi declarat monument istoric, ar trebui alocate fonduri de restaurare. Deci pentru Gorj, turismul este o soluție viabilă. Fără îndoială.
D.M: Cum vedeți dumneavoastră, personal, aplicarea cu o nouă cerere pentru includerea pe lista patrimoniului UNESCO a operelor lui Brâncuși de la noi? La ce rezultat vă așteptați?
D.V: Orice încercare de a pune operele lui Brâncuși acolo unde le este locul și de a le promova este bună. Doar că, sper că de data aceasta să fie mai bine pregătiți și ca operele să fie incluse în UNESCO. În februarie va fi depus dosarul și vom ști dacă banii au fost cheltuiți cu folos și dacă s-a dorit cu adevărat sau nu includerea acestor opere în patrimoniul mondial. Includerea în UNESCO ar însemna o monitorizare mai atentă a operelor și fonduri pentru restaurare. UNESCO impune reguli stricte. Am scăpa astfel de posibilitatea ca cineva să se mai gândească să spele operele cu furtunul. Sincer, nici nu vreau să mă gândesc că ar trebui retras dosarul, din nou. Mi se pare că ar fi dezastruos pentru România ca opere ca ale lui Constantin Brâncuși, sculptor recunoscut la nivel mondial, care a creat lucrări ce sunt vândute cu zeci de milioane de euro, să fie respinse pentru că unii sunt inapți. Ar fi rușinos. Brâncuși ne face să ne mândrim în lume, iar pentru Târgu Jiu și județ ar fi o sursă reală de venit. Avem datoria morală pentru păstrarea intactă a acestor opere, dar trebuie să începem să ne folosim de acestea pentru creștere economică. Pentru că putem să atragem turiști aici. Cu cât investim mai mult în această zonă, cu atât vom primi mai mult înapoi. Brâncuși este rețetă sigură pe care trebuie să o aplicăm. Eu am încredere că primarul Marcel Romanescu va schimba lucrurile din punctul acesta de vedere și va vedea potențialul de pe Calea Eroilor.
D.M: Care este în momentul de față mediul de afaceri din județul Gorj și cum îl vedeți pe viitor și ce proiecte aveți în vedere în acest sens?
D.V: Potrivit statisticilor Registrului Comerțului, în 2017 și-au suspendat activitatea 176 de firme, față de 154 în 2016. 316 firme au intrat în dizolvare față de 273 în 2016. La finalul anului, în Gorj, erau peste 10 mii de șomeri și doar 74 de mii au o slujbă, din aproape 140 de mii de oameni care ar putea munci. Să vă mai spun de mediul de afaceri? Am auzit până acum discuții despre diverse firme care ar investi în Gorj, dar de ce nu scade numărul de șomeri, dacă aceste firme există? Reamintesc doar de ultimele măsuri, absolut dezastruoase pentru economie: trecerea contribuțiilor de la angajat la angajator, supraimpozitarea contractelor de muncă part-time, split TVA. Pot să vă mai spun ce am reușit noi să oprim printr-o lege, care din nefericire a fost interpretată greșit. Noi i-am oprit să încaseze retroactiv sume de la contribuabil. Am apărat un principiu: nu ai voie să reîncadrezi un contribuabil. Vă spun pe scurt despre ce este vorba: persoane fizice care au investit în imobiliare și ani de zile au fost impozitați prin reținerea la sursă de către notar a impozitelor pe profit pe care le datorau. Totul se făcea cu acordul ANAF. După 8 ani a venit ANAF și a spus că nu e bine, că trebuia calculat impozit pe profit, că ar fi trebuit să aibă contabilitate în partidă simplă, drept urmare au stabilit o sumă de bani pe care o aveau de achitat. Noi am spus nu, nu ai voie să reîncadrezi contribuabilul. Tot aici intrau și fermierii. Nu se poate să plătească oamenii pentru o eroare a instituției. Nu este vina lor că ANAF s-a gândit că nu a procedat bine atâția ani.
Avem un proiect de lege anti-birocrație, care este pe circuit, care prevede că statul nu trebuie să-ți mai ceară informații pe care le are deja. Să nu-i mai ceară cetățeanului să meargă după hârtii la care instituțiile au acces foarte ușor. O altă inițiativă pe care am făcut-o împreună cu un coleg este legată de impozitarea imobilelor nerezidențiale. În ce constă? Reglăm situația în care proprietarii a două clădiri similare, una din Târgu Jiu și una din București să zicem, vor plăti același impozit. Ori, este aberant, nu poate plăti același impozit un proprietar din București cu unul din Târgu Jiu sau de la Mătăsari. Sunt doar câteva dintre inițiativele menite să mai repare din răul produs de PSD.
D.M: Avem un CEO în județul Gorj. Ce rol are acest complex în economia județului, a regiunii?
D.V: Rol esențial. Este un mare angajator nu doar pentru Oltenia, ci pentru România. CE Oltenia este important pentru Oltenia și România pentru că are peste 13 mii de angajați, este important pentru că plătește taxe mari la stat, pentru că asigură energie pentru țară în momente extrem de importante. CEO este mereu soluția problemelor din sistemul energetic național. Pentru acest lucru, conducerea ar trebui să fie mai atentă cu salariații, cu condițiile de muncă și cu salariile. Dar CEO mai este, încă, o sursă pentru PSD. Unde încă își angajează sau promovează oameni. CEO este de acum în lista companiilor care nu își mai alege directorul în baza OUG 109 a guvernanței corporative, trimițând compania sub stăpânirea PSD-ALDE. CEO poate avea un rol important în economia județului dacă se vor face și investiții. Nu pregătim alternative și nici nu susținem ce avem! În felul acesta, viitorul nu sună bine. Vă rog să vă imaginați Gorjul fără CE Oltenia. Nu vreți, nu-i așa?
D.M: Doi primari importanți la nivelul județului, Motru și Târgu Jiu. Cât va depinde de ei votul PNL în 2020?
D.V: Târgu Jiu și Motru sunt cele mai mari municipii din Gorj și sunt conduse de PNL. În ambele avem probleme în Consiliul Local, Gigel Jianu și Marcel Romanescu având serioase probleme în aplicarea proiectelor lor. Votul pentru PNL va depinde de aceștia, și de toți ceilalți liberali, de modul cum ne prezentăm în fața oamenilor, de propunerile noastre, de ce reușim să facem concret. În 2020 trebuie să convingem oamenii să ne voteze pentru că suntem soluția pentru redresarea României, pentru că în 2020 România va arăta rău. Să ne voteze pe noi, nu să nu-i voteze pe ei. Pentru asta trebuie să fim serioși toți, nu doar cei doi primari. Dar, sigur că te bazezi, pentru că altfel pleci la luptă atunci când ai primari la Motru și Târgu Jiu. Cu aceste două primării ne putem gândi serios la Consiliul Județean. Dar v-am spus, este vorba de munca unei echipe.
D.M: Am vorbit despre provocările și realizările PNL și ale lui Dan Vîlceanu în calitate de președinte și deputat. Care au fost însă provocările și realizările din 2017 ale omului Dan Vîlceanu?
D.V: Să știți că în general e un singur Dan Vîlceanu. Dan Vîlceanu omul. Și cred că știți că ce vă spun într-o emisiune, vă spun și după ce camerele s-au oprit. Am avut alegeri parlamentare, locale și apoi parțiale, prin care am trecut împreună cu colegii mei, nu singur. Sunt bucuros că împreună am reușit să obținem aceste rezultate și sper că pe viitor tot împreună să facem și mai mult, iar ce facem noi să atragă mai mulți oameni spre PNL Gorj.
D.M: Ce mesaj transmiteți cititorilor BIZMagazin, acum la început de an?
D.V: Le doresc tuturor cititorilor un an bun și cel mai important, să fie sănătoși. Și să continue să citească BizMagazin. Și le mai spun ceva. Anul nu a început tocmai bine, ne amintim de protestul cu zeci de mii de oameni, dar cred că în 2018 toți trebuie să fim mai curajoși, să contribuim cu ce putem. Este adevărat că sunt instituții care ar trebui să facă lucruri pentru cetățeni, dar când acestea nu funcționează, oamenii trebuie să intervină. Lucrurile se îndreaptă defintiv la urne.