Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a rămas de marți, 20 martie, fără aparat RMN. Acesta aparține unei firme private și a fost adus în urmă cu aproape zece ani. Contractul cu această societate va expira la sfârșitul acestei luni, iar firma a început lucrările pentru a scoate aparatul de rezonanță magnetică din spital.
În cel mult zece zile, după cum aproximează conducerea spitalului, aparatul RMN va fi scos din spital. La data de 20 aprilie, la Târgu Jiu ar urma să ajungă un aparat nou. Acesta a fost cumpărat cu bani de la Banca Mondială și mai multe spitale din țară se află pe lista beneficiarilor de aparate noi.
Până când aparatul nou va deveni funcțional, Spitalul Județean din Târgu Jiu a încheiat un contract cu o clinică privată din oraș. Acolo vor fi direcționați toți pacienții care vor avea nevoie de investigații. „Am încheiat contractul cu clinica Life Scan din Târgu Jiu. Am solicitat oferte de la spitalele din Hunedoara și Dolj. Acesta a fost cel mai bun preț. Spitalul va suporta cheltuielile cu investigațiile și cu transportul. Din aceste motive, am ales și cel mai mic preț. Am stabilit să facem două investigații RMN pentru pacienți în fiecare zi. Dacă va fi nevoie și vor fi urgențe, vom putea să facem mai multe. Noi sperăm ca, până la sfârșitul lunii aprilie, să avem aparatul nostru funcțional”, a explicat Gigel Capotă, directorul interimar al SJU Târgu Jiu.