Sucursala AORR, înființată în Gorj

Sub conducerea unei doamne minunate, în județul Gorj a fost înființată, la data de 12 iunie, Sucursala Gorj a Asociației Ofițerilor în Rezervă din România. Ileana Ciurică, președintele Sucursalei Gorj, are ca scop consolidarea unei baze solide de membri, în care se încadrează atât ofițerii în rezervă, cât și rezerviștii voluntari. Sucursala va oferi asistență pentru problemele specifice fiecărei categorii de personal.

 

Biroul Executiv al Sucursalei Gorj a fost ales prin vot, Ileana Ciurică fiind numită cu unanimitate, președinte. Ciungu Cătălin Marian, a ocupat funcția de vicepreședinte, iar Glăvan Marius Alexandru, a fost numit secretar, în umra deliberărilor. La înființarea Sucursalei a participat secretarul general al AORR, Iulică Burticioiu. Principalele obiective ale Asociației Ofițerilor în Rezervă din  România sunt valorizarea și dezvoltarea competențelor cadrelor militare în rezervă și ale rezerviștilor voluntari, dar și responsabilizarea acestora pentru apărarea națională și colectivă. În plus, se acționează pentru valorificarea experienței și expertizei profesionale a generalilor și ofițerilor în rezervă și în retragere, precum și a ofițerilor rezerviști voluntari.  Printre idealuri se mai numără și promovarea intereselor, valorilor și obiectivelor naționale și euroatlantice de securitate, reprezentarea internațională a ofițerilor în rezervă români.

Ileana Ciurică, director de magazin și soldat rezervist voluntar la intendență, și-a dorit atât de mult să facă parte din sistem, încât a candidat chiar dacă în județul Gorj erau locuri disponibile decât pentru soldați, cu toate că putea candida pentru un post de ofițer. Dorința a fost și mai vizibilă, datorită notei de 10 cu care a finalizat cursul de formare, iar acum a devenit responsabilă de apărarea drepturilor altor rezerviști.

Președintele Sucursalei Gorj, Ileana Ciurică, a transmis că ideea i-a venit, datorită unui coleg care i-a făcut propunerea de nerefuzat. De-a lungul timpului, femeia a depistat mai multe nereguli întâmpinate de rezerviștii voluntari pe parcursul selecției și instruirii inițiale, cât și după semnarea contractelor. Tot Ileana Ciurică s-a ocupat de mobilizare, reușind să adune aproximativ 100 de rezerviști din toată țara. În prezent, în cadrul AORR Gorj, sunt 12 membri, însă se dorește mărirea grupului, odată cu apariția altor candidați în programul de formare. Scopul Sucursalei este de a ajuta viitorii rezerviști să nu se mai confrunte cu problemele din sistem, să fie sfătuiți corect și reprezentați corespunzător.

Lasa un comentariu

One thought on “Sucursala AORR, înființată în Gorj

Comments are closed.