De ce și de unde turismul ?
Orice document sau material ce trateaza teoria turismului, îl definește ca fiind « călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri ». Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă, pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore, dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.”
Istoria termenului
În ceea ce privește etimologia cuvântului, originile termenului sau istoria acestui domeniu, cărtile de specialitate sau, mai simplu, o incursiune în spațiul Wikipedia, aduc clarificări esențiale și rapide. Aparent, termenii de « turism » și « turist » au fost folosiți în mod oficial, pentru prima dată, de către Societatea Națiunilor pentru a desemna persoanele care călătoreau în străinatate pentru o perioadă mai mare de 24 de ore. Istoria domeniului, însă, se adâncește mai mult de atât, ducându-se spre sec. XVII. La acele vremuri, tinerii nobili europeni realizau ceea ce era denumit drept « Marele Tur », o călătorie tradițională prin Europa (vizând în special Germania și Italia, dar atingând și Franța sau actualele Belgia și Olanda), cu scopul de a-și definitiva educația. Ideea acestui tur a fost preluată și cosmetizată ulterior de către nobilii și artiștii britanici, însă termenul de « turism » capătă rezonanță și devine industrie doar în sec. XIX.
Anglia rămâne în istorie drept primul stat european care industrializează turismul, odata cu crearea primei agenții de voiaj, Thomas Cook.
Și continuă să predomine și să influențeze această industrie pe parcursul sec. XIX. Dacă la început călătoriile erau « rezervate » nobilimii, odată cu dezvoltarea transportului feroviar se dezvoltă și turismul de masă, iar de-a lungul anilor și în funcție de diferite criterii, industria turismului dezvoltă diferite ramuri și subramuri.
Mai puțin cunoscut, însă, este faptul că această industrie reprezintă în prezent 10% (impact direct, indirect și indus) din PIB-ul mondial și creează 300 milioane de locuri de muncă în întreaga lume (1 din 10 locuri de muncă este în turism).
One thought on “«Teoria» turismului”