Ceea ce România pare să înțeleagă puțin mai greu este că turismul are consecințe importante din punct de vedere economic, social și cultural, sau ecologic. Și că dezvoltarea industriei turismului presupune un plan temeinic și o pregătire adecvata, atingând alte industrii în prealabil.
… si totusi ne e totul e roz
Efectele dezvoltării turismului sunt pozitive sau…mai puțin pozitive. Totul depinde de strategia sau proiectul local sau regional. Dacă din punct de vedere economic turismul poate deveni un motor, aducând importante venituri la PIB și, totodată, antrenând progrese importante în industrii colaterale, precum cea a Transporturilor sau HoReCa, din punct de vedere social-cultural sau ecologic, efectele sunt cu impact mai degrabă negativ și necesită măsuri de prevenție.
De notorietate sunt degradarea mediilor naturale, datorate unui număr mare de turiști, sau amprenta ecologică legată de transporturi, datorată mai ales creșterii bruște a numărului de turiști (exemplul Franței care a cunoscut dublarea numărului de turiști de la 200 milioane la 400 de milioane de turiști / an, în perioada 1964 – 2004, necesitând ameliorarea și modernizarea infrastructurii de transport).
Gazele cu efect de seră (GES) datorate turismului reprezintă de altfel preocuparea acestei industrii, sectorul turismului angajându-se în 2007, în cadrul unui summit OMT, la a reacționa rapid la modificările de climat, dacă se dorește o creștere durabilă a turismului.
Ecoturismul
Preocuparea pentru aceste efecte indezirabile, a dus la apariția unor noi forme de turism, un turism durabil și solidar. Ecoturismul este una dintre aceste forme, căpătând rezonanță tot mai mare și preocupându-se pentru « călătorii responsabile în zonele naturale care conservă mediul, susțin bunăstarea populației locale și implică interpretarea și educația », asa cum o precizează însăși Societatea Internațională de Ecoturism (http://www.ecotourism.org). De altfel, Adunarea Generală a Națiunilor Unite (ONU) a aprobat adoptarea în anul 2017 a Anului Internațional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare.
Rezoluția, adoptată la 4 decembrie 2016, recunoaște „importanța turismului internațional și, în special, a unui an internațional al turismului durabil pentru dezvoltare, pentru a promova o înțelegere mai bună a popoarelor de pretutindeni, conducând la o mai bună conștientizare a patrimoniului bogat diferite civilizații și pentru a aduce o mai bună apreciere a valorilor inerente ale diferitelor culturi, contribuind astfel la consolidarea păcii în lume”.
One thought on “«Teoria» turismului”