Victor Ponta, la Înalta Curte. L-a dat în primire pe Liviu Dragnea? Ponta: „Doar nu era să mint pentru el?”

Fostul premier al României, în prezent deputat de Gorj, Victor Ponta, a ajuns fost audiat, la începutul acestei săptămâni, la Curtea Supremă într-un dosar în care este implicat și Dan Șova. Cu această ocazie, acesta a lansat declaraţii dure în direcţie preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Liderul social-democraţilor este invitat de Ponta să îşi prezinte demisia.

Având în vedere declarațiile publice ale inculpatului Dragnea Nicolae Liviu, privind calitatea mea procesuală în dosarul cu numărul de mai sus, declarațiile având ca scop denigrarea și intimidarea martorilor, vă rog respectuos să-mi comunicați calitatea în care am fost audiat în cauză, cu precizarea expresă că nu am formulat niciun denunț în cauză ce formează obiectul dosarului menționat”, a precizat Victor Ponta.

Dispus să demisioneze

Victor Ponta anunță că a făcut o solicitare la DNA în care să i se comunice dacă este martor sau denunțător în dosar. Fostul premier i-a transmis lui Dragnea că este dispus să-i dea bani pentru a fotocopia dosarul de la DNA. Mai mult, Ponta afirmă că va demisiona din Parlament dacă se va dovedi că a mințit, iar dacă Dragnea este cel care a mințit, liderul PSD ar trebui să fie cel care se retrage.

Ponta a declarat că nu a făcut niciodată un denunț la DNA, iar în audierea sa ca mortor a răspuns la toate întrebările puse de procuror, așa cum prevede legea. În cadrul audierii, nu ar fi spus nimic despre Tel Drum. „Am spus doar că am fost invitat pe Lacul Belina. Doar nu era să mint pentru Dragnea”, a precizat Ponta.

Acuzațiile aduse lui Ponta

Victor Ponta s-a prezentat la Curtea Supremă, în dosarul Turceni-Rovinari. În dosarul  ”Turceni-Rovinari”, fostul premier Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

Lasa un comentariu