Auzim de imunitate înca din copilărie, deși nu știm la ce se referă părinții atunci când își fac probleme despre scăderea imunității ori se bucură că pruncul lor este beneficiarul unei imunități crescute.
Așadar, începuturile vieții noastre sunt guvernate de dezvoltarea imunității la condițiile de viață, la noul mediu, dar la maturitate, imunitatea dobandită afectează diferit cetățenii. Constituția României specifică la art. 16, alin. 1 și 2, că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără a preciza că acesta s-ar aplica doar oamenilor de rând. Actul normativ ce reprezintă fundamentul juridic al statului revine la egalitatea cetățenilor în fața legii, făcând posibilă excepția imunității parlamentare în cuprinsul art. 72, preluat integral și procedurizat de Legea nr. 96/2006 modificată și implementată în regulamentele camerelor parlamentului.
În legislația statelor cu democrații consolidate, imunitatea este prevazută constituțional în mare parte similar legislației românești, care de altfel a preluat ideea generală din legislația franceză și a inserat-o în Constituția României postdecembriste.
CE ESTE COMUN ÎN LEGISLAȚIILE ÎN CARE EXISTĂ NOȚIUNEA JURIDICĂ DE IMUNITATE PARLAMENTARĂ?
Toate legiferările constituționale pe tema imunității parlamentare se referă strict la voturile ori opiniile politice exprimate în timpul mandatului. O cadrare foarte pertinentă a limitelor în care se poate uzita de imunitate parlamentară, specificată strict de lege tocmai pentru a evita abuzul în solicitarea, susținerea și aplicarea actelor procedurale din dreptul penal comun.
În România contemporană, au existat multiple situații în care s-a solicitat ridicarea imunității parlamentare, în mare parte neaprobate, cu o argumentație minimală bazată pe susținerea nevinovăției în sens foarte larg și personal și cu largul concurs al majorității parlamentare de la acel moment. Ce determină reacția aceasta a aleșilor noștri? În rare cazuri, emoția provocată de situația unui om aflat în situații limită, chiar și vinovat. În cele mai multe cazuri însă, interesele de partid ori transpartinice la nivel de avantaje de orice natură.
Dacă fac un exercițiu de memorie, nu știu să existe o cerere de ridicare a imunității, formulată de instituții ale statului român, cu trimitere la un parlamentar român, care să aibă obiect evident ori în substrat opinii politice sau votul exprimat de subiectul acestei solicitări. Toate au avut drept obiect calitatea parlamentarilor la adresa cărora au fost formulate cererile în dosare penale, în mare parte în contextul unor fapte penale din sfera corupției.
Dacă e să am o părere proprie, nu voi înțelege niciodată de ce e necesar să fie supusă votului o cerere de ridicare a imunității, atâta timp cât nu are obiect votul ori opiniile politice ale parlamentarului. Pot însă înțelege a fi supuse la vot măsurile legiferate de alin. 2 al art. 72 din Constituția României, adică măsurile procedural penale ce privesc îngrădirea unor drepturi prin dispunerea reținerii ori arestării preventive ori a uzitării de probe obținute prin mijlocul de probă al percheziției.
E normal să se întâmple așa având în vedere calitatea de parlamentar, pentru a nu se expune abuzului de drept exercitat de structurile de forță ale statului român.
RĂSPUNDERE JURIDICĂ ORI MORALĂ?
Laura Codruța Kovesi
Koveși: ,,Imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet. E o aplicare preferenţială a legii.”
Nicolicea: ,,Am constatat că reprezentanții grupurilor nu au furnizat nici un argument juridic pentru sau împotriva cererii de urmărire penală, dar ceea ce este mai grav, am observat și la parlamentari cu mai multe mandate că nu cunosc Constituția pe care au jurat să o respecte. Astfel, se face o gravă confuzie, care nu e făcută prima dată de acea persoană, între imunitatea parlamentară și protecția ministrului sau a fostului ministru pentru faptele făcute în calitate de ministru.”
Orban:„O majoritate nocivă ia decizii împotriva interesului general al României”.
Ghinea:„Parlamentul nu este tribunal”.
Am expus citate reprezentative și actuale, pentru a evidenția faptul că nu intenționez să tratez (continuare în pagina următoare)
