MOTOR! Festivalul de Film Românesc de la Toulouse: un SUCCES remarcabil, un exemplu de urmat!

Începând din anul 2008, din inițiativa unor pasionați ai cinematografiei europene, la Toulouse – cel de-al patrulea oraș al Franței – are loc, în fiecare toamnă, Festivalul Filmului Românesc, intitulat MOTOR!

Anul 2017 va marca, prin urmare, cea de-a noua ediție a acestui festival, ce se va desfășura între 10 și 21 noiembrie, filme românești de excepție rulând la cinematografele din Toulouse și din alte două orașe importante ale departamentului Haute-Garonne, Colomiers și Muret!

Contextul cinematografic românesc

« Noul vag al cinematrografiei românești continuă să strălucească », titrează RTS Culture în Decembrie 2016, atunci când filmul « Bacalaureat » al lui Cristian Mungiu a obținut premiul pentru scenografie la Cannes. De altfel, întreaga lume a cinematografiei europene și mondiale remarcă faptul că în ultimii 15 ani cineaștii și actorii români se reinventează.

Echipa „Bacalaureat” pe covorul rosu de la Cannes

Mathieu Macheret, critic de film în cadrul cotidianului « Le Monde », ne spune ca « acest nou val (nr. al cinematografiei românești) este născut în România post-comunistă, după căderea dictaturii lui Ceaușescu în 1989. Au apărut noi școli de cinema, a apărut o nouă generație de tehnicieni, comedieni și cineaști, adesea veniți din teatru sau trecuți prin televiziune »… „Aceste filme combină scrisul fictiv și trăsăturile care fac parte din documentar: scene lungi, improvizații ale actorilor, injectarea de elemente neprevăzute în scenariu, filmări pe străzi. Există o preocupare de a împinge reprezentarea realului cât mai mult posibil. Până la o formă de prosaicism. Este, de asemenea, limita acestui cinematograf, căruia i se reproșează uneori că întunecă tabloul general”.

Realitatea ofertei de distribuție în România este cu totul alta. Alexandru Belc prezintă cu claritate acest aspect în documentarul său « Cinema, dragostea mea », având drept obiectiv semnalarea situației dramatice a sălilor de cinematograf din România, aflate pe cale de dispariție. România este țara cu cele mai puține cinematografe, în 2014 existând doar 76 de cinematografe, după cum ne precizează cinemagia sau altfel spus un cinematograf la 260 000 locuitori.

Bacalaureat, de Cristian Mungiu

Succesul acestor filme nu este la fel de relevant în propria țară, așa cum este în afara ei. Pe lângă lipsa materială a sălilor de cinema și scăderea drastică a interesului pentru industria cinematografică românească, se pare că, fără a generaliza, românii consideră aceste filme puțin pesimiste, după cum apreciază criticul de film de la Le Monde. „Ei consideră că se prezintă o imagine a României foarte negativă și incoerentă cu realitatea. Ei simt uneori că cele mai strălucite talente vor căuta succes în străinătate, la festivaluri, pe fundalul problemelor societății românești”.

În acest context destul de demotivant, cineaștii români si-au urmărit vocația artistică. Și pe bună dreptate. Pentru că, nu doar că au obținut continuu numeroase premii la marile festivaluri cinematografice (San Sebastian, Berlin, Toronto…), dar filmele românești sunt din ce în ce mai mult reperate și difuzate. Și apreciate de un public din ce în ce mai mare.

 

De aceea, este cu atât mai lăudabilă noua generație de cineaști români, precum și orice inițiativă de promovare a filmului românesc.

Festivalul de Film Românesc la Toulouse: promovarea cinematografului românesc prin voluntariat

În anul 2008, o întâlnire întâmplătoare între un profesor român de la Universitatea din Toulouse și Directorul Cinematografului ABC din Toulouse, pun bazele unei colaborări care prinde aripi în ultimii ani! De atunci, în fiecare toamnă, Festivalul de Film Românesc aduce vocile originale ale unor actori români deja consacrați, și creează cadrul ideal unei întâlniri privilegiate între public și critici de film sau chiar artiștii înșiși.

MOTOR – Festivalul de film românesc de la Toulouse își propune deci, o dată pe an, să consacre o săptămână celei de-a 7-a arte românești. Acest festival are prin urmare drept obiectiv promovarea cinematografiei românești, în versiunea originală, subtitrată în franceză (VOSTF), prezentând atât producții naționale, cât și coproducții, inedite și de genuri diferite: scurt și lung-metraje, filme de animație, documentare, ficțiune.

Mihaela Negoiță, organizator
Radu Câmpean, realizator
Sursa: pagina Facebook a Festivalului MOTOR!

În paralel, își propune să promoveze cinematograful românesc prin prezența criticilor de cinema și a artiștilor implicați direct sau indirect în filmele prezentate. Aceste sesiuni de schimburi de păreri și impresii sunt extrem de importante pentru organizatori, motiv pentru care au fost invitați până în prezent criticii Leo Șerban, Magda Mihăilescu, Dan Burlac, realizatorii Radu Muntean, Florin Piersic Jr, Cornel Gheorghiță, Nicolas Hans Martin, comedienii Constantin Florescu, Ion Stoica, Alin State sau violonista Clara Cernat.

Echipa organizatorică este formată în întregime din benevoli, români, ca și francezi, oameni pasionați de cinematografie și preocupați de promovarea cinematografiei europene. O susținere mai consistentă a unor instituții românești de profil ar putea însă simplifica sau amplifica acest tip de acțiuni.

« Nu vă vom minți, festivalul este realizat de o echipă foarte mică și în întregime voluntară. Prin urmare, este destul de complicată îmbinarea muncii, a vieții de familie și a pasiunii de cinefil și, de asemenea, este adesea dificil să găsim bugetul necesar pentru a oferi publicului din metropola din Toulouse zece filme pe care dorim să le împărtășim. În fiecare an ne punem aceeași întrebare: vom reuși? Economia noastră este ridicolă și ne-ar plăcea cu adevărat să putem face lucrurile mai profesionist. Pentru aceasta, ar trebui să-i convingem pe partenerii noștri să ne susțină în mod durabil. Relațiile cu Institutul Cultural Român, deși partener de la bun început, sunt, din păcate, prea adesea supuse schimbărilor aleatorii ale personalului, ceea ce slăbește foarte mult proiectul », după cum ne precizează Fred Ortuño, organizator al festivalului.

Din fericire pentru cinematografia românească, partenerul istoric al acestui festival, Cinema ABC din Toulouse, prin intermediul directoarei acestuia, Bunny Galorini, un pasionat promotor al cinematografiei europene, rămâne pilonul în jurul căruia gravitează de la an la an evenimentul.

sursa: website cinemaitalientoulouse
Bunny Galorini, Directoare Cinema ABC, Toulouse

 

« Încercăm să apărăm cinematografiile europene, foarte puțin cunoscute și văzute, chiar și în țara lor de origine. Într-adevăr, am putut înțelege că în România doar aproximativ 1% dintre spectatorii de film se concentrează asupra filmelor românești», după cum ne spune Bunny Galorini în interviul acordat organizatorilor festivalului, pe care îl puteți urmări în întregime aici.

 

 

Asociația franco-română din Toulouse, ca și întreaga comunitate de români din jurul acestei metropole, susține în diferite moduri implementarea acestui proiect. Din anul 2015, însă, Festivalul devine un eveniment cu un cadru organizatoric evoluat, prin crearea asociației MOTOR!, dedicată organizării de manifestări pentru promovarea cinematografiei românești. Municipalitatea din Toulouse este de asemenea un susținător fervent al evenimentului, începând de la ediția precedentă.

Festival ajuns la maturitate: ediția cu numărul 9

Public al Festivalului de Film MOTOR!
Sursa: Pagina Facebook a Festivalului MOTOR!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

« Avem o audiență de spectatori fideli, dar la fiecare nouă ediție există spectatori noi care ne expun plăcerea lor de a descoperi aceste scrieri tensionate, exigente și aspre. Unele filme românești, precum „Mama și fiul” de Calin Peter Netzer, „Aurora” și „Sieranevada”, de Cristi Puiu, „Toți cei din familia noastră” de Radu Jude sau scena finală din „Policeman, adjectivul” al lui Porumboiu … sunt „solicitante” în sensul unei probe, a șocului cinematografic pe care îl provoacă. Acest lucru poate deruta anumiți spectatori, dar, în general, această derută îi aduce înapoi în fața marelui ecran, iar acest fapt ne bucură”, ne spune din nou Fred Ortuño.

Cu o extindere a duratei Festivalului, dar și a locurilor de difuzare a filmelor, Festivalul de Film Românesc se desfășoară în prezent pe parcursul a 10 zile, în 4 săli de cinema din Toulouse și alte două mari orașe ale Haute-Garonne-ului (Muret și Colomiers).

Cea de-a noua ediție a festivalului va fi odată în plus cea a regăsirii unor cineaști descoperiți sau redescoperiți de puțin timp: Radu Jude (Aferim!, Toată lumea din familia noastră…), Călin Peter Netzer (Mamă și fiu), Adrian Sitaru (Ilegitim, Picnic), Corneliu Porumboiu (12h08 la Est de București, Polițist, adjectiv…), Cornel Gheorghiţă (Europolis…) sau Cătălin Mitulescu (Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii…).

Ca și în anii precedenți, se păstrează aceleași principii de programare specifici acestui festival. Există deja un număr de câțiva tineri realizatori pe care festivalul îi pune în valoare în mod tradițional, printre care Călin Peter Netzer, un obișnuit al premiilor la Berlinale, dar și Corneliu Porumboiu cu « Comoara », ce va fi proiectat la Muret. Fără a-i omite pe Cornel Gheorghiță cu ultimul său film cu Serge Riaboukine sau pe Cătălin Mitulescu, amândoi în program de câțiva ani. Două realizatoare sunt în mod particular foarte așteptate la acest fetival. Anca Miruna Lăzărescu al cărui prim film va fi proiectat în deschiderea festivalului și Iulia Rugină ce trece de la comedie la dramă cu al său lung metraj axat pe mediul jurnalistic. Temă ce va fi de altfel abordată și de către filmul Fixeur al lui Adrian Sitaru, prezent anul trecut cu filmul Ilegitim. În comparație cu edițiile precedente, anul acesta vor fi prezente ceva mai multe comedii cu realizatori mai puțin remarcați pe scenele europene dar care au beneficiat de un succes popular în România. Bemolul acestei ediții este lipsa documentarelor din program, datorată problemelor de subtitrare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deschiderea festivalului are loc astăzi, Vineri, 10 Noiembrie, la Cinema ABC, având în program proiecția filmului „La drum cu tata” de Anca Miruna Lăzărescu, urmată de un cocktail cu specific românesc pe muzica grupului Bobby Sox Blues Band. Închiderea festivalului se va face în același mod, Marți, 21 Noiembrie, la Centrul Cultural Alban Minville, cu proiecția filmului „Două lozuri” de Paul Negoescu.

MOTOR-grillehoraire2017

Pentru amatorii de film românesc, veți regăsi toate informațiile privind programul acestui festival aici.

Gânduri către viitor

Festivalul de Film de la Toulouse reprezintă astăzi, așa cum o menționează organizatorii pe website-ul dedicat, „singura vitrină franceză asupra cinema-ului românesc ce oferă publicului devenit rapid amator și cunoscător o programare „art et essai” pe cât de abundentă pe atât de rară”.

Din nefericire, fiind un eveniment realizat în întregime pe bază de voluntariat, riscă la fiecare ediție să „închidă porțile”, indiferent de eforturile pe care o mână de oameni pasionați le fac. Este necesară implicarea angajantă și constantă a autorităților românești din domeniul culturii pentru a conferi stabilitate și perpetuitate unor astfel de evenimente. Evenimente care strâng alături o comunitate, care conferă o imagine pozitivă țării noastre și tuturor conaționalilor ei.

Le dorim SUCCES!

Lasa un comentariu

Lasă un răspuns